3.08.2010

Must see : Hachi-ko, a dog story

Nu stiam prea multe despre filmul asta inainte sa il vad. M-am uitat pe fuga la un trailer si am zis ca hai sa il vad : e cu Richard Gere, e cu un catelus adorabil deci why not. Totusi ma asteptam sa fie doar un film usurel de duminica seara. Well, a fost amazing.
Daca sunteti iubitori de animale, daca aveti un sufletel acasa de care aveti grija si mai ales daca va plac cainii, trebuie sa il vedeti. Neaparat.
De obicei cand spun ca am bocit la un film asta inseamna ca mi-a cazut o lacrima in momentul culminant. Dar filmul asta a fost altfel. Well, am bocit de mama focului, iar la sfarsit cand am aflat ca e inspirat dintr-o poveste reala, well...am bocit in hohote. Pe departe la filmul asta am plans cel mai mult si am fost cel mai impresionata. Boceala de la Titanic a palit rapid. Asa ca va invit sa va uitati la filmul asta si daca nu bociti de sa se cutremure pamantul, sa va intoarceti aici sa imi ziceti ca ati reusit.
Este un film despre loialitate si speranta nemuritoare. Se spune ca de multe ori nu noi alegem animalutele din viata noastra ci ele ne aleg pe noi; se formeaza astfel o legatura intre animalut si om. Se mai spune ca ele simt starea noastra ( de spirit, de sanatate ). Despre toate acestea este vorba in acest film, dar mai ales despre cat de mult iti imbogateste viata un sufletel si cata bucurie iti poate aduce.
Mi-a placut ca multe scene erau prezentate si din perceptia cainelui. Mereu m-am intrebat cum un caine poate fi un actor atat de bun si oare cate duble au facut la fiecare scena.
Aveti aici trailer si pagina de imdb a filmului ( totusi mie imi pare ca trailerul nu pune filmul prea bine in valoare)


Dupa cum spuneam, filmul este facut dupa o poveste reala. Hachi-ko era cainele unui profesor de la universitatea din Tokio. In fiecare zi, cainele il conducea pe profesor la gara cand acesta se ducea la serviciu, iar cand auzea trenul apropiindu-se il astepta in fata garii. Intamplarea face ca intr-o zi profesorul nu s-a mai intors acasa pentru ca a suferit un atac de cord cat era la scoala. De atunci, cainele l-a tot asteptat la locul obisnuit timp de 10 ani. Cat de devotat poate fi un caine, nu?
Poze reale :


In prezent, in locul unde Hachiko astepta este o statuie care il infatiseaza :

6 comentarii:

Adia spunea...

pfuai, ce am plans la filmul asta! zici ca eram nebuna.

Anonim spunea...

superb film...am plans intr-adevar da nu cat plang eu de obicei pt k l-am vazut cu cineva insa daka il vedeam singura cred ca si acum mai plangeam..vi-l recomand din toata inima;)

Anca spunea...

Toata lumea a plans la filmul asta? Si eu am plans aproape jumatate de ora dupa ce l-am terminat de vizionat. M-a impresionat foarte mult, mai ales ca am si eu catel.

MooNy spunea...

Am auzit de barbati care au plans la filmul asta. Si am zis, daca ei sunt sensibilosi, ia sa vad eu de ce. Aveam moemnte in care plangeam fara sa imi dau seama, un film atat de emotionant cum n-am vazut in viata mea. Oare scenaristii plangeau in timp ce turnatu filmul?

Anonim spunea...

pffuu.. ce plangeam la filmu asta :(( .. in hohote :( ..

Anonim spunea...

....ne uitam impreuna cu 3 pritene la filmu asta:D:D..si stateam si plangeeam toateee de n-ati mai vazut:D:D:D

Trimiteți un comentariu